joi, 4 septembrie 2014

Batranul marii

                   
             Am ajuns la faleza si priveam cum apa se izbea cu putere facand un zgomot urias...vantul batea...amurgul se lasa usor...Anul acesta l-am revazut,dupa vreo trei decenii,si l-am regasit trist,parasit,tanguindu-se de durere,de lovituri...lovituri ale apei,ale vremii,ale indiferentei oamenilor...da,asta poate-l doare cel mai tare nepasarea...cum de-a fost uitat,abandonat?unde-s oamenii de altadata,unde-i iubirea,unde-i stralucirea lui?
              L-am privit si eu trista,intai in ochi apoi cu capul plecat ca nu pot sa-l ajut cu nimic decat sa-mi sterg lacrimile din coltul ochilor...nici n-am indraznit sa ma apropii prea mult.Si-am promis sa revin...sper sa-l gasesc tot acolo...sper sa-l gasesc ca altadata,luminos,aratos si bineprimitor.

                                             



Restul detaliilor sunt aici

4 comentarii:

  1. Stralucirea s-a dus pentru ca n-a mai existat niciun interes din partea autoritatilor din pacate...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da,asa e...tot citisem despre proiecte de refacere dar vad ca nu s-a concretizat nimic...se pare ca oamenii s-au obisnuit doar sa dea din gura nu sa si treaca la treaba.

      Ștergere
  2. Am ajuns si eu pe aici, pe la tine.
    Cine stie peste cati ani se va intampla ceva bun!
    Speranta atata cata e, scade pe zi ce trece... :(
    Numai bine iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bun venit,Suzana!
      Speranța trebuie sa rămână...n-are voie sa scadă.:D
      Toate cele bune!

      Ștergere